Festivaluri, buruieni și perspective

Cu mulţi ani în urmă am avut o idee, eu zic că extraordinară, lovit brusc de creativitate şi inspiraţie …dacă stau bine să mă gândesc, era în anul 2002 sau 2003. Bine, am avut eu multe alte idei, toate visătoare şi idealiste, şi în ciuda realizabilităţii iluzorie, le notam ca nişte proiecte concrete. Proiecte-n care mă includeam în mod evident, punându-mi bazele viitoarei mele cariere multifuncţionale în domeniul entertainment, că pe vremea aceea mă interesau în mare parte doar chestii ce aveau o legătură directă cu muzica. E de înţeles la vîrsta aceea (aveam în jur de 16 ani). Totuşi, nu-ntelegeam gândind realist de ce e totul pân’ la urmă mission:impossible.

Impulsionat de reuşita megaevenimentului din Budapesta, Festivalul Sziget (ce, doar din 2003 a-nceput să fie promovat şi la noi) m-am întrebat, de ce n-ar putea să facă şi Aradul aşa ceva? Că n-avem o insulă pe Mureş? Dar avem minunatul nostru ştrand, şi, uitându-mă pe harta Aradului, vedeam că avem chiar şi un fel de peninsulă acolo, şi-n centrul lui o cetate. În clipa aceea s-a aprins becul peste căpuşorul meu, şi am notat: Festivalul Cetatea Aradului. Am plănuit câte scene să fie, am făcut lista cu trupe internaţionale şi de-ai noştri, etc etc, dar am fost totuşi puţin realist, adică ştiam cam cât ar suporta bugetul local, şi ştiam de asemenea că e nevoie şi de o sumedenie de sponsori. Am facut o listă lungă, inclusiv cu partenerii media, după simpatia produselor şi a siglelor, căci, mă gândeam şi la afiş.

Am vizitat odată terenul acela cu un prieten, deşi în cetate n-am intrat, ştiam că e armata acolo, în schimb la vederea câmpului acela fără sfârşit, plin de urzică şi buruieni, eu visam cu ochii deschişi. Îl vedeam ideal pentru camping şi scene muzicale, dar viziunea mea a fost spulberată de nivelul trist a României şi oraşului meu drag. Acel ceva spintecător era un cioban cu turma lui de vaci. Am şi plecat. Singura atracţie a fost, totuşi ceva, acel tanc uitat acolo, dar golit, unde făceam câteva poze.

Peste un an citeam într-un ziar promo-ul festivalului Peninsula din Tg-Mureş, o franciză după Sziget, pe atunci mai ales “alcătuit” de trupe din Ungaria. Peste încă un an festivalul a prins amploare, veneau parteneri media serioşi şi sponsori de talie internaţională, şi era cam singurul eveniment de acest gen din România. Mă rog, mai erau primele ediţii de FânFest, din Roşia Montana, şi Rock la Mureş, ce m-a bucurat că e-n vestul ţării, dar mi-a trecut repede entuziasmul, ba chiar m-am enervat, că Periam e-n Timişoara. Iarăşi, “megalomanopolisul”, concurentul nostru pe viaţă, ne agită orgoliul că e întotdeuna cu un pas înaintea noastră. Noroc cu Balint & Co. care au făcut ce au făcut, și au „distrus” festivalul din Periam, schimbând doar acel „la” în „pe” dintre Arad și Mureș. Dar cu așaceva n-ar trebui să ne lăudăm.

Despre supremaţia întârziată a Bucureştiului, cu B’estFest (inițial B’estival) şi Coke Live (contopit recent cu Peninsula) ce să mai zic? Puteam să fim noi primul oraş care să organizeze primul festival de acest gen, ce acum ar fi fost deja un reper turistic incomensurabil, nu numai pt români, ci şi pentru europeni.

Dar, cum oraşului nostru melcul ar fi mascota cea mai potrivită (cu excepţia ultimelor 2-3 ani), să ne bucurăm că, acum un an, cetatea a primit autorizaţia din capitală, după 16 ani e din nou “a Aradului”(vă daţi seama?), să poată deveni un punct turistic, şi să aşteptăm finanţatori străini, investitori. Încă nimic. A trecut un an, armata e tot acolo, sunt încăpăţânaţi ca dracu’, ei nu vor mutarea în cartierul Gai sau în localitatea Ineu şi punct.

În ultimii ani însă, parcă-parcă lucrurile evoluează către o direcție demnă de băgat în seamă. Nu știu de unde au avut „cojones-ul” necesar cei care au atras RO-IFFul în Arad, dar ne-au arătat ca „uite băieți, se poate! Se poate și în Arad”. Astfel, dacă acum câțiva ani Aradul nostru putea doar să se „mândrească”, în loc de festivaluri, cu nişte concerte Bonnie Tyler, Jennifer Rush, Modern Talking (de fapt doar Tomas Anders), careva să zică nişte expiraţi, acum… vine Kusturica și Costner. La naiba. Din perspectiva ultimelor șlagăre produse de ei, trebuie să recunoaștem că sunt și ei „niște expirați”… dar vorbim totuși de un FESTIVAL NAȚIONAL, iar perspectiva mai-nainte pronunțată, chiar nu ne privește pe noi, WWMP-iștii.

aUTOR: Tomck@t