Păreri din presa locală: news-ar și InfoZiare

Eşecul festivalului Ro-IFF continuă să încingă spiritele

 
 Tinerii care au participat ca şi voluntari la organizarea Festivalului Internaţional de Film din România (Ro-IFF) au făcut, astăzi, dezvăluiri cu privire la dedesubturile organizării evenimentului încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Este vorba despre reprezentanţii ONG-ului WWMP (When Web Meets Paper). Aceştia au dezvăluit, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă că pe parcursul derulării festivalului au preluat mult mai multe sarcini decât era prevăzut iniţial. „Am decis să acordăm suportul nostru, în mod voluntar, pentru a sprijini unul dintre cele mai mari evenimente desfăşurate în Arad. Ro-IFF-ul, indiferent de ce se crede acum, înainte să înceapă, avea potențialul unui eveniment fără precedent în Arad. Obligațiile asociației WWMP, asumate prin parteneriat cu Fundația ARTIS (n.r. organizatorul principal al evenimentului), au fost de suport voluntar pe două paliere: promotig şi hospitality. Toate acestea veneau în spirit voluntar și se făceau în condițiile oferite de cei doi organizatori (n.r. Fundația ARTIS şi Casa de Cultură a Municipiului Arad)”, a declarat Gabriel Gorgan (foto), coordontaorul WWMP.Acesta a precizat că, cei 20 de voluntari au efectuat sarcini care nu erau prevăzute în parteneriatul încheiat cu organizatorii, inclusiv vânzarea biletelor în Arad și în Timișoara în puncte fixe pe stradă şi mediatizarea concertelor susţinute de Emir Kusturica și Kevin Costner. Gabriel Gorgan a mai dezvăluit faptul că au fost evenimente la care nici un reprezentat al celor doi organizatori nu a fost prezent, voluntarii fiind nevoiţi să le ţină acestora locul.

„Din păcate, cel mai mare eveniment organizat până acum la Arad a fost un eşec. Nu vreau să acuz pe nimeni, pentru că nu ştiu exact care au fost termenii conveniţi de organizatori şi deci nu pot spune cine şi ce nu a respectat. Am cerut totuşi un feedback atât de la Fundația ARTIS cât şi de la Casa de Cultură a Municipiului Arad. Ambii organizatori s-au declarat mulţumiţi de munca depusă de voluntarii noştri. Consider că la eşecul festivalului, pe lângă evidentele probleme organizatorice, a contribuit şi indiferenţa publicului arădean”, a mai precizat Gabriel Gorgan.

Pe de altă parte, relaţiile tensionate continuă între cei doi organizatori. Într-un oraş în care am intrat cu  sufletul deschis, unde am vrut să mă «asez» din respect pentru populaţia din vestul ţării, am aflat că jocurile, răutăţile, dezorganizarea organizată, zvonurile pot distruge nu numai un eveniment, dar şi oameni…”, a declarat Cornelia Paloş, directorul Ro-IFF.

La rândul lui, directorul Casei de Cultură a Municipiului Arad, Ovidiu Balint, spune că instituţia pe care o conduce şi-a făcut treaba şi a asigurat logistica locală, respectiv sălile de spectacol, spaţiile de concert, spaţiile de afişaj, cazarea, masa, transportul, asistenţa tehnică, etc.

08/10/2009

NEWS-AR

……………………………………………

 InfoZiare a preluat textul de la Observator.

Textul îl puteți reciti AICI.

 

 

 

 

 



Comentează