Viitor în două culori

Pentru cei care nu știu, trebuie să spunem că există în Arad o organizație numită bizaro-sugestiv „Kinema Ikon”. Pentru cei care știu, nu mai e nicio noutate că acest „Kinema Ikon” este un proiect experimental, un grup de intelectuali și artiști vizuali care fac artă pe hârtie, „viziuni” flash și hypermedia pe web, respectiv creații de ficțiune pe orice suport fizic sau virtual ce am putea (sau nu) să ne imaginăm. Este chiar culmea să treacă neobservat, deoarece acesta experimentează tehnologiile momentului încă de când noi, majoritatea arădenilor, adormeam pe cântece de leagăn fredonate de mama și TV-ul era ceva super-fantastic deoarece mulți nu-și permiteau, iar noi, tinerii de astăzi… nici măcar nu eram pe lume.

Kinema Ikon este, fără să exagerăm, cel mai important proiect experimental românesc, cu atât mai mult încât este chiar primul. A luat ființă în 1970, fondat de Gheorghe Sabău, promotorul, teoreticeanul şi neobositul animator al grupului de la bun început şi până în zilele noastre, împreună cu un grup de tineri intelectuali doritori să facă artă alternativă. Printre cei mai marcanți membri „KI” de-a lungul vremii îi amintim pe Călin Man, Ioan Pleș, Emanuel Tet, Viorel Simulov, Ioan Galea, Valentin Constantin, Ovidiu Pecican, Liliana Trandabur, Romulus Bucur, Ioan T. Morar, Judith Angel, Paul George Bodea, Caius Grozav… și lista poate continua. La început a fost un „cineclub”, denumit “Atelier 16”, care a produs scurtmetraje pe 16 milimetri. Grație unui premiu obţinut la festivalul de scurtmetraje de ficţiune de la Brno (Cehia), Kinema Ikon a ieşit în rampă şi pe nivel naţional. Desigur, de -a lungul vremii, membrii Kinema Ikon au câștigat premii peste premii, dar (surpriză sau nu), nicidecum în România, ci la festivaluri din străinătate. Merită atenția, din acest punct de vedere, actualul și cel mai activ membru „KI”, Călin Man, care a fost distins de către JavaMuseum cu premiul „The Java Artist of the Year”, în anul 2002.

Revenind în prezent… încercăm „să dăm” de acest grup enigmatic, dar nu știm pe unde ar trebui să începem. Kinema Ikon este cu mult înaintea noastră în timp, în asemenea  hal, încât ar trebui s-o căutăm direct în viitor. Între timp s-a inventat internetul. Iar site-ul este http://kinema-ikon.net/ …și cu acesta… ar cam lua sfârșit incursiunea noastră, relatarea noastră „primitivă” despre acest proiect mai amplu decât am crede. DAR STOP! Încă nu accesați link-ul, încă nu e timpul să vă pierdeți în lumea hyper-digitală a acestui site care pentru mulți o să pară ceva de-a dreptul fascinant.

…era să uit să precizez că acest Kinema Ikon există chiar și-n realitate! În ultima vreme, latent, dar „cu talent”, acesta se manifestă în spațiul alternativ al KF-ului. Acolo se lansează revista anuală „Intermedia”, o publicație care adună la un loc creații de artă alternativă, de artă urbană, artă expresionistă, futuristică, și în general o artă pentru care încă nu s-a inventat o denumire clară, definitivă. Suntem deja aproape la sfârșitul anului curent, și ar cam fi timpul să apară ultimul număr al acestei publicații…  păi, tocmai despre asta povestim aici.

„Ideea acestui concurs a intervenit mai degrabă în glumă, când am enumerat băieților de la KF cei 20 de artiști Kinema Ikon ale căror creații vor fi tipărite, și trebuia să-mi dau seama că erau de fapt doar 19…  Astfel, cineva a propus  ca cel de-al 20-lea afiș să fie descoperit prin ajutorul unui concurs”, ne-a declarat Călin Man, membru KI și webdesigner la Complexul Muzeal Arad.

Ar mai  râmăne o temă separată, dar care, probabil, nu mai „sensibilizează” pe nimeni… și anume întrebarea: De ce apare anul acesta „revista” marca Kinema Ikon în doar 20 de foi, și nu în peste 100 de pagini cum era anul trecut sau în anii precedenți? Răspunsul este, desigur, criza. Criza financiară este, desigur, o stare generală de multă vreme în România, în Arad, dar în special în cultura locală. Ironic, acesta e și motivul pentru care s-a recurs la condiția obligatorie ca afișul câștigător al acestui concurs să conțină doar două culori. De ce un asemenea proiect atât de important, în primul rând pentru Arad, reușește (cu greu) să iasă în rampă o singură dată pe an? De ce nu primește un sprijin financiar încât să poată să organizeze evenimente de mare anvergură, expoziții sau chiar festivaluri hypermedia așa cum se întâmplă… de exemplu în mai multe orașe din Europa, ori în București… sau chiar mai aproape: în Timișoara? Asemenea creații artistice ar trebui să fie lipite peste tot în oraș, să fie vizibile pentru orice trecător, pentru orice arădean care habar n-are cu ce artiști geniali se poate mândri Aradul… poate că… chiar nu vorbesc prostii, și poate chiar nu sunt singurul „vizionar” îndrăzneț în acest oraș (aparent) plictisit…

AU(tor): Tomck@t