“I MADE THIS” – pareri din presa locala

Desi la inceput de drum cu editia a II-a, presa locala reactioneaza pozitiv initiativei noastre. Asa cum v-am obisnuit postam si pe WWMP.ro informatiile aparute pe tema acestui festival prin presa on-line.

Prin intermediul acestui articol dorim sa multumim tutuor celor care, prin intermediul presei, sustin evenimentele noastre si prin ele tinerii implicati.

Va multumim!

Mai jos aveti articolele din presa on-line:

VESTIC.ro

Evenimentele marca WWMP revin! Mai fresh și mai natural!

Fanii evenimentelor marca WWMP nu au fost nevoiți să aștepte mult. După o scurtă pauză, „Seara de Film Amator”, expoziția cu produse naturiste „Te Vrea Natural” dar și festivalul de Handmade „I Made This” revin cu forțe proaspete în această lună, respectiv, la începutul lunii viitoare.

Clubul NERV a fost închis pentru 10 zile, motiv pentru care WWMP a luat o pauză cu bine cunoscuta „Seară de film amator” cât și alte evenimente programate în această perioadă. Pe data de 18 martie însă, „WWMP Film” sau, denumit (neoficial) mai nou „Cinema NERV” se va redeschide publicului iubitor de film amator și va aduce cu sine premiere absolute! Printre aceștia îl amintim pe Raffael, care pregătește o parodie după Alex și melodia „Secret, discret”, sau o altă parodie, de data asta sub semnătura lui Erawyo care vine cu o parodie după Dan Bălan și a lui „Chica BOMB”. Cătă Galben, un nume nou la seara de film amator, vine cu „Manello hunter”, ARW, „cei mai tineri mari regizori”, revin cu GTA IV, o parodie în două părți, prima parte în premieră joia aceasta!

Îi vom revedea și pe cei de la The Soviet Pictures cu producția „Visul”, dar nu vor lipsi nici ACSA Productions, Rolly Zsigmond, BDTS, ESM, Confaya Entertaiment și mulți alții.

Un alt eveniment care se vrea constant și care își propune să creeze un dialog între tineri și producătorii de produse tradiționale din județul Arad este „Te Vrea Natural”, aflat în pregătiri pentru cea de-a doua ediție din data de 20 martie, găzduit și de de data aceasta de KF. Partenerii sunt Camera Agricolă Arad, Asociația ”Arădeanca”, KF Arad și noul site alternativ „WWMP News”. Inițiatorul și coordonatorul este, precum și data trecută, Călin Bibe.

Expoziția este special gândită pentru cei care aleg să stea câteva ore în cafeneaua cu pricina, pentru a se delecta cu produse delicioase pe care le pot şi achiziţiona. Nu este vorba despre un mega-eveniment ci mai degrabă un eveniment atipic de care să se bucure cei prezenţi.
…și dacă tot e vorba de continuarea unor evenimente originale, putem dezvălui deja și știrea conform căreia Festivalul de Handmade „I Made This” se află deja în pregătiri intense, deoarece între 1 și 3 aprilie clubul Nerv va găzdui a doua ediție a festivalului.

„După succesul datorat primei ediții de festival, am decis să ne unim forțele din nou pentru o a doua ediție. Așadar, cu forte proaspete, la început de primăvară și fix înaintea Paștelui, I made this! se pregătește să își deschidă porțile”, ne-a declarat organizatorul, Patricia Tulcan. Numărul maxim de participanți poate fi de 25 de persoane iar taxa de participare va fi de 80 Ron pentru trei zile. Înscrierile se fac la adresele: office@wwmp.ro sau wwmp.ro@gmail.com .

Link direct AICI.

ADEVARUL.ro

Prima ediţie a Festivalului a adunat mii de vizitatori

Prima ediţie a Festivalului a adunat mii de vizitatori

Organizatorii Festivalului de handmade „I made this“ au declarat astăzi că au început pregătirile pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului care va aduce în faţa arădenilor decoraţiuni originale pentru Paşte, lucrate manual.

Pentru că prima ediţie a festivalului s-a bucurat de un succes răsunător, organizatorii spun că următorul eveniment va fi organizat în perioada 1-3 aprilie, în Club Nerv.

Până astăzi şi-au anunţat participarea aproximativ 25 de creatori. Vizitatorii vor putea găsi începând de la haine şi accesorii, produse de decor şi până la produse specifice sărbătorilor pascale, toate lucrate manual. „Nu vor lipsi cadourile de Paşte şi obiectele de decoraţiuni interioare”, a declarat în această dimineaţă Patricia Tulcan, organizatoarea festivalului. Printre atracţiile festivalului se vor număra ouăle de Paşte confecţionate din materiale ecologice, dar şi coşuleţele şi aranjamentele cu tematică de primăvară.

De asemenea, organizatorii au anunţat că de această dată nu vor mai fi probleme legate de iluminat ori acces dificil în locaţie, cum s-a întâmplat la prima ediţie. „Am avut câteva sesizări la prima ediţie, de aceea vom încerca să remediem problemele”, a continuat Patricia Tulcan.

Link direct AICI.

ARADCITY.ro

În intervalul 1-3 aprilie se va desfăşura a doua ediţie a festivalului de hand made organizat de eleva Patricia Tulcan în parteneriat cu Asociaţia WWMP Group Arad. Această ediţie a Festivalului se va ţine în Clubul Nerv expozanţii oferind vizitatorilor diferite accesorii, articole vestimentare şi obiecte decorative create chiar de ei. „După succesul primei ediţii de festival, am decis să ne unim forţele din nou pentru o a doua ediţie. Aşadar, cu forţe proaspete, la început de primăvară şi fix înaintea Paştelui, “I made this!” se pregăteşte să îşi deschidă porţile”, spune Patricia Tulcan.

Link direct AICI.

OBSERVATOR.ro

Se întâmplă la Arad

Festivalul de hand made „I made This!” revine!
În intervalul 1-3 aprilie se va desfăşura a doua ediţie a festivalului de hand made organizat de eleva Patricia Tulcan în parteneriat cu Asociaţia WWMP Group Arad. Această ediţie a Festivalului se va ţine în Clubul Nerv expozanţii oferind vizitatorilor diferite accesorii, articole vestimentare şi obiecte decorative create chiar de ei. „După succesul primei ediţii de festival, am decis să ne unim forţele din nou pentru o a doua ediţie. Aşadar, cu forţe proaspete, la început de primăvară şi fix înaintea Paştelui, “I made this!” se pregăteşte să îşi deschidă porţile”, spune Patricia Tulcan. (S.R.)
Link direct AICI.
ACTUALITATI-ARAD.ro

A doua ediţie a Festivalului handmade „I made this“ se va organiza de Paşti

Organizatorii Festivalului de handmade „I made this“ au început pregătirile pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului care va aduce în faţa arădenilor decoraţiuni originale pentru Paşte, lucrate manual.

Astfel, începând de la haine şi accesorii, continuând cu produse de decor şi terminând cu produse specifice sărbătorilor pascale, toate vor putea fi admirate şi cumpărate de la târg. Arădenii vor mai găsi şi produse care pot fi oferite cadou de Paşti, cum ar fi cerceii tricotaţi, croşetaţi sau asamblaţi din sticlă de Murano sau alte materiale, şiragurile de mărgele, broşele şi brăţările, dar şi obiectele de decoraţiuni interioare. Vor mai fi expuse ouă de Paşte din materiale ecologice, coşuleţe dar şi aranjamente care au ca tematică primăvara.

„După succesul primei ediţii a festivalului, am decis sa ne unim forţele din nou pentru o a doua ediţie. Aşadar, la început de primăvară şi înaintea Paştelui, «I made this!» îşi va deschide porţile“, a precizat, pe blogul său Patricia Tulcan, organizatoarea evenimentului.

Festivalul va fi organizat în zilele de 1, 2 şi 3 aprilie, la Club Nerv şi sunt aşteptaţi să participe aproximativ 25 de creatori.

Organizatorii au promis că vor înecrca să rezolve o parte dintre sesizările primite la prima ediţie a festivalului, cum ar fi iluminatul defectuos, suprafaţa inegală repartizată expozanţilor, dar şi accesul dificil în locaţie.

Participanţii la prima ediţie, dar şi vizitatorii târgului şi-au manifestat dorinţa ca evenimentul să devină o tradiţie şi să se organizeze de cel puţin două ori pe an.

Link direct AICI.

Acest material apare si pe arad.stirionline.net. Articolul il gasiti AICI.

Cam acestea sunt materialele pe care le-am gasit noi. Daca mai gasiti materiale ori articole va rog sa ni le lasati printr-un comment ori sa le trimiteti la adresa de mail a asociatiei (office@wwmp.ro).

WWMP Grup,

Fă-te auzit!

Nu uitati:

20.03.10 – “TE VREA NATURAL”, editia a II-a

KF Arad incepand cu ora 11:00

Mail multe informatii AICI

01 – 03.04.10 – “I MADE THIS”, editia a II-a

Club NERV

Mai multe informatii AICI



2 Răspunsuri to ““I MADE THIS” – pareri din presa locala”

  1. z says:

    poate un topic despre seara de film?

  2. WWMP Grup says:

    @Z

    Ce ne propui?

    WWMP Grup,
    Fă-te auzit!

Comentează