Uite că ne pregătim de un eveniment mare cu ocazia Sf. Valentin doar că ne propunem să fim puțin A-tipici, așa cum v-am obișnuit și l-am chemat pe Mărgineanu pentru a ne povesti el, de dragoste, câte ceva.
Pentru cei care nu stiu nimic despe Mihai Mărgineanu și trupa lui uite o mostră din hit-urile lui iar mai jos un scurt istoric al carierei lui.
CEL MAI NOU HIT SEMNAT MIHAI MĂRGINEANU:
Scurt istoric:
Mihai Mărgineanu (n. 2 octombrie 1969, Bucureşti) este un cântăreţ şi
compozitor român de muzică folk. Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creaţii proprii în acelaşi gen. Versurile sale sunt adeseori explicite, conţinând cuvinte necenzurate.
S-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani. Primele melodii ale sale au fost înregistrate în 2005, fiind iniţial destinate unui grup limitat de prieteni. Ulterior, cântecele s-au răspândit pe internet, iar autorul a câştigat popularitate şi datorită invitaţiei în emisiunea Cronica Cârcotaşilor.
Cea mai cunoscută melodie a lui Mărgineanu, “Mă iubeşte femeile” este o preluare după un cântec al actorului interbelic Iancu Brezeanu, din care Mărgineanu a păstrat doar melodia şi a rescris o parte din versuri într-un stil propriu.
Mihai Mărgineanu a absolvit Liceul de electronică industrială, apoi Academia Română de Management şi Universitatea Tehnică de Construcţii, Facultatea de Instalaţii. Între anii 1999-2001, a lucrat în publicitate, la Departamentul vânzări în cadrul trustului de presă Ringier,[3] iar din anul 2002, are o firmă de import materiale de construcţii.
Sursa: WiKIPEDIA
Super:)
Interesant. Pretul tichetului ?
@Sorenson
@All
Intrarea la Mihai Margineanu este de 15 ron.
Rezervarile se fac la Bar la Club Flex ori la numarul de telefon: 0723787505.
WWMP Grup,
Fă-te auzit!
[...] More info AICI [...]